Căldură

Toată căldura de la amiază m-a înnebunit şi am început să am halucinaţii. Cred că m-am certat cu Vlad si Cătălin în aceeaşi zi. Dar ştiu că nu e adevărat.  E doar  în imaginaţia mea. Lemnul cabanei începe să se răcorească şi mă uit în sus: cerul devine din albastru, alb. Soarele nu mă mai arde,  deasupra crengilor celor mai înalte zăresc pete gri. Nori. O să plouă. În sfârşit. Stau sprijinită de veranda de lemn şi aştept picăturile salvatoare. Se răcoreste din ce in ce mai tare dar încă mi-e cald şi nu mai pot aştepta mai mult. Mă întorc şi deschid lada frigorifică de langă mine. Scot o îngheţată şi desfac repede ambalajul. O mănânc incet. Nu se topeste instantaneu acum. E a cincea îngheţată astăzi şi simt că aş putea uşor sări peste cină. Îngheţata îmi dă exact câtă energie am nevoie să trec peste zilele călduroase. Speram că în munţi e mai răcoare. Sunt sigură că şi azi au fost peste treizeci de grade. În condiţiile astea, nu vreau să-mi imaginez cum e la oras.  Pun ambalajul de la îngheţată pe balustrada  lată dar vântul începe să bată rapid şi mi-o smulge de sub palmă. Mă uit pierdută dupa el prin aer. Sper să nu ajunga undeva unde l-ar putea vedea Vlad. S-ar supăra. Din nou. Deci nu-mi imaginasem, chiar mă certasem cu el. Îmi trece prin minte discuţia cu el.Îi revăd faţa, cum ţipă la mine, cum mă ceartă, de parcă ar fi mama.  Oftez. Îmi amintesc apoi convorbirea cu Cătălin. Speram să mă înţeleagă. Nu puteam să plec de aici cât timp bunica era în spital. Eram blocată într-un sat de munte şi eu şi Vlad pentru cel putin înca două săptamani.  Din departare se aude tunând. Mă uit în zare. Norii ce deabea se vedeau cu zece minute în urmă acoperă acum o bună bucată din cer. Picură. Nu se mai aude nimic pentru un timp. Păsarile trebuie să se fi adapostit prin cuiburi iar insectele pe sub frunze. Un tunet puternic mă face să tresar.

Ca hipnotizată Ella se desprinde încet de balustrada veche şi se îndreaptă spre scări. Ploaia începuse. Ella se mişcă încet spre mijlocul pajiştei. Plouă din ce în ce mai tare. Cerul se întunecă brusc şi se dezlanţui furtuna. Vântul bate sălbatic mişcând copacii în toate direcîţiile, frunzele se desprind de crengi şi işi iau zborul spre cer, lovite de ploaie şi batute de vânt, rămân în aer până când se lipesc de trunchiul altor copaci sau de acoperişuri. Picăturile de ploaie sunt mari şi dese.  Se trântesc de pamânt şi împroaşcă în jur noroi. Liniştea, trecută demult, devine un vacarm. O combinaţie de picături de ploaie care se lovesc de tablele acoperişului, şuieratul violent al vântului şi geamuri lăsate deschise care acum se trântesc la locul lor. Ella, in mijlocul pajistii, ţinea ochii închişi şi faţa ridicată spre cer. Auzea picăturile trecându-i pe langă urechi şi trântindu-se de pielea ei dezvelită. Simţea cum apa se scurge pe piele, intră în haine şi se topesc în interiorul ei. Se simţea ca un foc mult prea dogorâtor care acum era stins. Se bucură de răcoarea serii ca de cea mai bună îngheţată. Inspiră adânc şi simţi miros de ploaie: iarba udă şi nori. Deschise ochii şi nu văzu decât ceaţă. Tot în jur îşi pierduse conturul şi se contopise cu ploaia. Închise ochii din nou. Norii deasupra ei, mişcaţi de masele de aer se ciocniră şi trosniră ca oasele rupte ale unui uriaş. Valea hui şi oamenii în case îşi făcură cruce.  Ella auzi trăsnetul şi simţi energia declanşata. Ridică mâinile şi se simţi, deşi îngreunată de apă, pentru prima oară eliberată de griji. Uită de tot, de toate şi de ea insăşi. Cinci secunde după ce sunetul trăsnetului încetă, se lumină totul. Ella deschise ochii uimită de lumina bruscă, pentru o jumatate de secundă putu să observe peisajul în cele mai adânci detalii, după care se întunecă din nou. Şi căzu moale pe pământ.

De când începu ploaia, Vlad alerga să bage păsarile în cuşti şi să se asigure că nu ies de acolo. Nu se gândi la sora lui, fiind sigur că e înauntru, citind sau desenând. Când termină de închis păsarile deja ploua tare. Alergă spre casă şi nu se uită decât să nu calce în noroi. Apasă pe clanţă şi intră în bucătăria bătrâneasca.

-Ella! Ella, adu-mi un prosop!

Nu se auzi nimic aşa ca mai incercă odata. Se descalţa şi intră în camera de zi. Ella nu era pe niciunul din cele doua paturi iar cartea era cum o lăsase, închisă pe masă. Observă că uşa de la intrarea principală era încă deshisă şi se întreba ce motiv ar fi avut sora lui să facă asta pe o vreme ca asta. “E atât de neatentă!” îşi spuse şi ieşi să închidă uşa. Puse mâna pe clanţa şi nu apucă să tragă uşa pentru ca cerul trăsni. Inima îi îngheţă pentru o secundă şi închise ochii strâns acoperindu-şi faţa cu cealaltă mână. Când îi deschise afară era atâta lumina că ochii il dureau. Inima îi îngheţa din nou cand o văzu, în mijlocul pajiştii, pe Ella prăbuşindu-se în ploaie. Apoi lumina fulgerului dispăru şi rămase, cuprins de întuneric şi de spaimă, uitându-se în gol spre locul unde o văzu pe sora sa căzând.

Advertisements

2 Comments

Filed under despre mine, poveste

2 responses to “Căldură

  1. ixinela

    super! imi place….dar tre sa citesti inainte sa dai post…iti era foame cand ai scris(ai un cuvant care tre sa il completeze cititorul)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s