60 seconds

It’s a story that begins with me, and ends with me. It’s just a matter of starting and ending. The rest is an individual story. Unique and yet same as everybody else’s.

“Niciun om nu e o insula”

Daca n’am fi insule,am fi pierduti, ne-am scufunda in tragediile celorlalti. Am fost transformati in insule de tragediile celorlalti, de natura noastra insulara si de configuratia si forma repetitiva a povestilor. Configuratia nu se schimba: a fost odata un om care s-a nascut, a trait si apoi, dintr-un motiv sau altul, a murit.*

Totul incepe, asa cum incep majoritatea lucrurilor, cu un cantec. La urma urmei, la inceput au fost cuvintele iar ele au fost spuse pe o melodie. Asa a fost facuta lumea, asa a fost impartit vidul, asa au aparut pe lume pamantul, stelele, visele, zeii cei mici si animalele. […] Cantecele au ramas.Ele dureaza. Cantecul potrivit poate transforma un imparat intr-un caraghios,poate darama o dinastie. Un cantec poate exista mult timp dupa ce evenimentele si oamenii din el s-au transformat in pulbere si vise si au disparut. Aceasta e puterea cantecelor.**

Nu am crezut cand spunea ca mi se adreseaza mi. De ce-as crede? Asa spun toti. Trebuie sa le citeasca cineva cartea. A doua oara intelegi mai bine. Intelegi de ce te simti mizerabil, dezgustat, regretabil, simti dispret, apatie, furie.. pentru ca el asa vrea. El vrea sa te simti ca un instrument. Devii sclavul unor randuri. Simti lovituri de cutit in inima si zgarieturi pe fata. Asa ceva se citeste in maxim doua zile. Nu poti risca sa enervezi lumea cu starea ta de “Nu ma atinge!!” mai mult timp.

Da.. are dreptate.. mereu a avut. Si, tragic, nu te simti ofensat cand iti spune in fata:”vezi.. am dreptate”.. doar, te lasi pe tine in urma.

1 2 3 4 tic tac tic 8 9 tac tic 12 13… ma uit la un film. Nu sunt atenta si imi dau seama abea la sfarsit cand realizez ca nu-mi mai aduc aminte ce s-a intamplat… 30 31 32 tac tic tac E aer inchis aici, e un spatiu inchis. Ar trebui sa cer un alt birou. Mai bine ar trebui sa cer o marire de salariu. Nu e o idee prea buna sa lucrezi la ora pranzului intr-un birou mic cu ferestrele spre soare in mijlocul lui iulie. Trebuie sa raman pana la sfarsitul programului altfel nu-mi da salariul intreg. Ar trebui sa fii fericit cand iei salariul, dar nu esti. Trebuie platita rata, si mai sunt i datoriile si trebuie sa repari teava de la scurgerea din bucatarie. Mie iarasi nu-mi mai ramane nimic… Stai pe scaun, cu capul in maini, cu ochii inchisi, incercand sa gasesti o iesire din toate astea …tic tac… nu te poti concentra deloc .. 45 46 47 tac tic… E placut sa iesi seara cu prietenii. Aerul racoros iti limpezeste mintea si uiti de toate. Poti rade in voie intr-un parc sau in pubul in care ne adunam de obicei… tic tac tic… timpul vine mai aproape…tic tac… razi cu pofta si te bucuri de o dupa-amiaza frumoasa… tic tac tic.. timpul iti atinge sira spinarii lasand in urma un tremur ca de groaza. Te opresti brusc din ras. Inima iti bate tare. “Ce-a fost asta?” te intrebi. Ceilalti par sa nu observe ca nu mai razi cu ei. Timpul te atinge tic tac 54 55 si lasa deja vu-uri 60.

* neil gaiman zei americani

** neil gaiman anansi boys

afirmatia”niciun om nu e o insula” apartine lui John Donne, continuarea e “nu trebuie sa te intrebi pentru cine bat clopotele; bat pentru tine”

Advertisements

Leave a comment

Filed under despre viata

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s